citeam un paragraf din Dostoievski,
demonii. (pe care i-a ascuns sub pat)
și ascultam Fără Zahăr
în timp ce beam o cafea cu lapte
și fructoză.
cafeaua începea să îmi zgârie timpanele și
am țipat cu cap lock pentru că simțeam din nou
că trebuie să număr până la cinci în timp ce atingeam compulsiv
podeaua.
învățam să respir când îmi luam pastila pentru anxietate
și aruncam priviri pătimașe asupra covorului uzat al bunicilor mei.
mă spălam pe față cu apă
parfumată?!
mirosea a covor uzat și pastă de dinți cu aromă de portocale.
din robinet s-a scurs un pește.
nu, astăzi nu.
mi-am ignorat și igiena pentru că aveam impresia că aerul curăță
secrete și furnicile mi se așezaseră pe bucata de măr.
cine ar fi crezut că durerea îți poate invada femurul dacă
faci body checking în mod (ne)obsesiv ?
m-am întors în camera mea rotundă
și am pus mâna pe factură: iar au scumpit căldura din molari.
unu, doi, cinci, cercei încovoiați pictați manual
nu, astăzi (nu) mai pierd, atât.
nu sunt o boală umblătoare inventată tot de creierul uman, nu astăzi.
în seara ce urmează după mâine voi alege să fiu vindecare.
pâna atunci, (nu) mai pierd cum
se întâmplă la monopoly.
