ar putea fi mai rău; îmbrăţişarea punctului

trăiesc sub semnul lui ar putea fi mai rău
când simt că mă sufoc
îmbrăţişez copacul care-mi creşte din piept
rădăcinile lui sufocante
el nu-mi ascunde lumina soarelui
nici nu-i legat cu lanţuri de picioarele mele
ar putea fi mai rău
în loc de soare pereţi albi
dedesubt un pat de spital
plutind pe valuri de miros fetid
în ceaţa privirii mele
sunt o fiinţă norocoasă
bine legată de realitate
cu o pastilă verde şi una galbenă
cea verde îmi dă demnitatea
furată de boală
cea galbenă îmi dă puterea
de a simţi bucuriile mici
n-am ştiut că mintea şi trupul
sunt indestructibil legate
ca plasa care îşi îmbrăţişează mortal
bancul de peşti
n-am ştiut că pot deveni o bombă sexuală
în care ceasul creierului ticăie nervos
corpul meu ca o maşină
şofer în comă alcoolică
izbirea de zidul roşu al prejudecăţilor
cine zice că doar pastilele albastre
sunt ruşinoase
n-a intrat niciodată într-o farmacie aglomerată
şoptindu-i femeii severe cuvântul murdar
SER-TRA-LI-NĂ
aş vrea să sufăr de o boală comună
şi plictisitoare
să povestesc despre ea seara cu vecinii
pe banca din faţa blocului
să o arăt mândră când merg pe stradă
ca pe un colier de porţelan
ceva fragil şi melancolic
care cere grijă şi protecţie
dar nu dispreţul acela
nu teama
nu lama satârului public
care desparte viaţa de viaţă.