Am sânge uscat pe față
și mi-i obrazul tăiat,
dar nu mă-ntreba
cin’ l-a tăiat
Căci răspunsul e incert.
E eu, o altă eu
Ce-a vrut să-și rupă pielea,
Ce-a vrut să smulgă locul
Înainte atins de cineva iubit,
Loc ce o umple de scârbă
Pe eu, eu cea fără de control
Și plină de durere,
De furie, de disperare.
Mi-e corpul
închisoare de carne
Și simt nevoia
să-l sfâșii.
Mă sufocă,
mă strânge,
mi-i greu
și insuportabil.
Mi-s sufletul
și disperarea
prea mari
ca să încapă
în o închisoare
cu pereți groși
și umezi
și slinoși.
Aș vrea să-l rup
Să-i tai tendoanele
Să smulg venele
Să trag de muschi
Până plesnesc.
Mi-e corpul
închisoare de carne
și nu știu
cum să evadez.
Mi-e frică să mă uit
În oglindă
Pentru că știu
Că voi vedea
Un animal
Cu groază
Prins în fiecare
Fald al pielii
De parcă ar izvorî
Din adâncul lui
Și ar ieși pe la colțuri.
Trebuie să îl țin în mine
Tăcut și cuminte
Pentru că altfel
mi-e frică de ce
ar putea să facă.
Ar da foc la case,
Cu tot cu oameni
Înăuntrul lor.
Ar otrăvi râuri
Ca să moară
Oricine ar bea apă.
Ar tăia copacii
Să nu-și mai găsească
Nimeni pacea.
Ar face orice
De nesuportat
Cu gândul că
Dacă el a înnebunit,
Toată planeta
Să înnebunească
Odată cu el.
M-am trezit
Și mi-am atins
Obrazul.
Mă durea,
Dar acum
Eram calmă,
Un calm ciudat
De furtună ce
A omorât oameni.
În trecut am simțit
Sângele uscat,
Zgârieturile,
Dar ce nu am simțit,
Ce am văzut după,
În oglindă,
Era că nu puteam
Zâmbi,
Că aveam
Zâmbetul spart,
Că obrazul
Parcă fusese
Rupt puțin,
Pe mijloc.
Era tumefiat
Și cu o urmă
De purpuriu.
Arăta ciudat
Precum perna
Ce poartă urma
Capului unui mort
Chiar și după ce
Acesta a fost
Ridicat.
Da, urma seamănă
Cu a unui cap,
Un cap de mort
Bătrân,
Cu obraji sfrijiți,
Cu barba nerasă,
Înțepătoare,
Cu ochii goi
Și care înainte
Să moară
A bâlbâit
Niște ultime cuvinte
De om ce caută
Alinare
Și foarte puțină
Iertare.
Cum?
Nu ți-e frică
Să te uiți în
Oglindă?
Nu ți-e frică
Că s-ar putea
Să te fixezi
Tu pe tine
Cu ochii calmi
Și lipsiți de viață
Când de fapt
Știi
Cu câtă durere
Înainte urlai,
Urlai atât de tare
Încât te-ai speriat
Și ai fugit,
Te-ai ascuns
În tine,
Cât timp ea,
Ea,
Eliberată,
A distrus tot
Împrejur.
A dărâmat
și rupt
și sfâșiat.
A ars
Și a lăsat
Nimic altceva
În afară de
Un pustiu gol.
Cum?
Nu ți-e frică
De pustiul lăsat
În urmă?
Nu ți-e frică
De mine?
De tine?
