Cristina Frei (artă, social media, mental health)

Cristina: Atunci când mă pun să desenez, e un efect așa terapeutic, dacă pot să îi spun, relaxant. E așa, un timp petrecut doar cu mine. Efectiv, mă deconectez de tot.

Rodica: Bună și bine ați venit la podcastul Mental Health for Romania! Numele meu este Rodica Afrăsinei și sunt consilier psihologic, iar astăzi o avem alături pe Cristina Frei și vom discuta despre sănătate mintală și social media. Bună, Cristina, și în primul rând, mulțumim tare mult pentru prezența ta aici și pentru ceea ce faci în mediul online!

Cristina: Mulțumesc foarte frumos de invitație!

Rodica: Pentru început, te-aș ruga, dacă poți, să ne spui puțin mai multe despre tine, tocmai ca și ascultătorii noștri să te cunoască puțin. 

Cristina: O să mă mai prezint încă o dată. Salut! Eu sunt Cristina, Cristina Frei, sunt mămica unui băiețel de 1 an și 3 luni. În același timp, sunt ilustratoare freelancer și fac asta, cam de 2-3 ani doar asta. Deci, am început de mai mult timp să desenez, doar că înainte am avut un job, după care m-am hotărât la un moment dat că ar fi cazul să fac doar ceea ce îmi place mie cel mai mult. Nu știu dacă contează neapărat, dar am terminat și facultatea de artă și design la Cluj, împreună cu masterul la grafică și mă concentrez în prezent să evoluez în domeniul ăsta și lucrez în fiecare zi sau, cât pot, cât îmi permite timpul. Lucrez pentru visul meu.

Rodica: Ce frumos ai zis și ce faină prezentare! Mulțumim! Dacă ar fi să ne spui așa, la nivel general, sau cât de adânc vrei tu să intrăm în subiectul ăsta, ce te inspiră pe tine în munca pe care o faci?

Cristina: Cred că tot timpul de fapt m-au inspirat lucrurile simple și frumoase care îmi transmit mie o energie bună sau emoții frumoase. Mă inspiră efectiv, cred că lucrurile simple, de fapt, dar, în general, mă inspir și din viața mea de zi cu zi, din oamenii frumoși din jurul meu, lucru pentru care mă simt un om foarte norocos. Pentru că am o familie minunată și cred că și starea mea de spirit e din cauza lor, oarecum. Mă inspir din natură, bineînțeles, din stările mele, din viața mea de zi cu zi și cumva obișnuiesc să spun că ceea ce desenez eu creează într-un oarecare fel un fel de jurnal vizual. Adică eu, nu știu, în loc să scriu, desenez. Dacă am o anumită stare, sau așa, încerc să o reprezint printr-un desen destul de simplu. De obicei că.. desenez linii simple și lucruri simple.

Rodica: Ok. Și, deși zici că sunt linii simple, eu cel puțin am fost foarte atrasă și mi-au plăcut foarte mult ilustrațiile tale atunci când am interacționat cu ele, a fost nou pentru mine, dar m-au atras foarte mult și mi-au plăcut foarte mult. Pe lângă asta, dacă e să intrăm în partea asta de stări, de care ziceai, și de sănătate mintală, mi-am dat seama că mă și identific foarte mult cu ele și că îmi plac foarte mult ca mesaj, și cumva, voiam să te întreb dacă crezi că ideile pe care le transmit designurile făcute de tine sunt cumva agreate de o anumită nișă de urmăritori?

Cristina: Da, cumva cred că asta… cum să spun, depinde și de gusturile fiecăruia. Dar cred că am un anumit tip de public care mă urmărește și care se reprezintă prin ilustrațiile mele. Dar nu toată lumea. Adică sunt și oameni care preferă altfel de ilustrații sau, cumva, se regăsesc prin altceva. De exemplu, prin ilustrații mai colorate. Eu, de obicei, nu desenez culori, prin culori. Fac asta uneori, dar când îmi ies din zona mea de confort, oarecum. Îmi plac și culorile, dar cel mai mult îmi place să desenez alb negru, în cerneală, linii simple. Îmi place de foarte multe ori să scriu efectiv mesajul pe care mi-l doresc să-l transmit pe ilustrație și sunt oameni care nu neapărat rezonează cu lucrul ăsta. Dar, de asta spun că cred că sunt anumiți omuleți speciali care mă urmăresc și cumva se regăsesc prin asta pentru că am primit și mesaje de la ei. Cum ai spus și tu acum, îmi scriu și ei că, nu știu, îi reprezintă foarte tare o anumită ilustrație și pe mine mă bucură foarte tare lucrul acesta. Deci da, sigur există un anumit tip de public.

Rodica: Mhm, ok. Și dacă e să ne gândim cumva la ideea asta de mesaje pe care le transmiți și care ajung la urmăritori, cum crezi că poate să aibă asta un impact asupra sănătății mintale în general, având în vedere publicul pe care îl ai?

Cristina: În general, eu îmi doresc foarte tare să transmit mesaje frumoase și pozitive pe care le simt și eu, care mă fac pe mine să mă simt mai bine. Și, cumva, nu știu, oamenii care rezonează cu ceea ce fac eu, cred că simt, într-o anumită măsură, ceea ce simt și eu. Adică mie îmi place, de exemplu, dimineața, dacă văd un citat, că așa o să le spun, un citat inspirațional, nu știu, încep cu zâmbetul pe buze. Sau, cumva, mie-mi plac foarte tare lucrurile astea și mă ajută, cum am spus, că desenez stările din viața mea de zi cu zi. Cumva asta mă face să merg și mai departe pentru că, o să spun acum un pic despre viața de mămică, care nu-i ușoară, dar este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat mie vreodată și, cumva, chiar dacă eram foarte obosită și îmi era greu într-o anumită zi, când mă puneam să desenez și mă linișteam, mă calmam, îmi dădeam seama cât de norocoasă sunt și că lucrurile merg înainte. Chiar dacă-i greu, iubirea infinită pe care mi-o dă copilul meu compensează absolut tot și cumva de aici îmi iau și mesajele și inspirația. Cumva încerc să transmit un mesaj care mă face pe mine să merg înainte, care simt eu că-mi face viața mai frumoasă și cred că așa rezonează și cei care mă urmăresc. Cred, așa îmi imaginez eu.

Rodica: Mhm, mhm, mhm.

Cristina: Dar eu cumva desenez așa, pentru mine, parcă unele mesaje pe care le transmit și ce desenez eu acolo, ca și cum mi-aș desena doar pentru mine. Deși știu că poate, nu poate, sigur ajung și la alți oameni pentru că am primit așa, un feedback foarte frumos de-a lungul timpului despre aceste mesaje.

Rodica: Da, mă gândesc că e așa, plus că sunt foarte multe, sau cel puțin o parte din mesajele pe care le-am văzut din repertoriul tău, cumva merg foarte mult în zona asta de self-care și sănătate mintală ca un întreg cumva și componente pe care putem să le aplicăm în viața noastră. Și, uite, dacă e să facem cumva trecerea către zona asta de social media în care știm că tu activezi, am văzut că ai un mesaj, sau un citat, așa cum ne-ai spus tu: ”Slow down, take time for yourself, be present”. Cum crezi că se aplică asta în social media?

Cristina: O să vă povestesc un pic despre ilustrația asta pe care am făcut-o de Crăciun, atunci când au venit ai mei la noi, după o perioadă destul de grea, pentru că eu

înainte de Crăciun am avut foarte mult de lucru și, cumva, nu m-am așteptat la asta. Fiind mămică, eu nu mi-am plănuit, ca să spun așa, să lucrez super mult, pentru că nu aveam timpul necesar pentru asta. Dar, cumva, am avut o cerere destul de mare și m-am simțit copleșită, cumva, bucuroasă și fericită pentru asta. Dar, în același timp, am fost foarte obosită. Adică eu puteam să lucrez doar după ce îl culcam pe Lucas și na, în loc să mă odihnesc, trebuia să lucrez, și simțeam cumva o presiune că tre’ să fac asta. Și de asta spun că, cumva, se băteau cap în cap stările mele: în același timp eram fericită, în același timp voiam să mă odihnesc, în același timp simțeam că nu reușesc să fac nici una, nici alta. Dar le-am dus la capăt până la urmă. Și, de Crăciun, când au venit ai mei, m-am bucurat foarte tare și am simțit că trebuie să iau o pauză, să mă deconectez de la tot și să mă bucur efectiv de prezența lor aici, la noi. Să mă bucur de fiecare moment, dar cumva să încerc să mă bucur cu totul, adică și trup și suflet și minte și tot. Și cumva, cred, că asta înseamnă să iei o pauză. Și și legat de social media, cel puțin eu încerc să fac asta din ce în ce mai des. Nu-mi iese chiar tot timpul, dar încerc să-mi las telefonul undeva departe și să uit de el și să nu-mi văd efectiv mesajele și notificările. Acuma, eu toate lucrurile le leg de mămică, dar același lucru se întâmplă, de exemplu, și dacă te întâlnești cu o prietenă sau un prieten și stai cu el la o cafea. Dacă chiar vrei să te bucuri de momentul respectiv, cred că trebuie să-ți bagi telefonul în geantă, să nu îl vezi pentru că…

Rodica: Pe silent.

Cristina: …da, nu poți să fii prezent. Nu știu, primești un mail, te gândești: ”Oare de la cine am primit?”, sau notificare, sau un mesaj. ”Stai un pic că trebuie să răspund!”. Și, cumva, ilustrația asta reprezintă să fii prezent în ceea ce faci, trup și suflet și minte. Că, de fapt, noi, din păcate, suntem, adică așa simt eu, suntem cu mintea în 100 de părți tot timpul. Și asta și din cauză că timpul fuge și îi foarte scurt și puțin, cred, că pentru toată lumea. Nu știu, pentru mine, eu, personal simt că niciodată nu îmi ajunge timpul și de-asta cred că mereu ne grăbim să facem lucruri, să terminăm lucruri, să fac și aia și aia și aia și, de fapt, în loc să ne bucurăm, cumva nu reușim să facem asta. Dar, de asta cred, și cel puțin eu încerc acuma, sunt într-o perioadă de exercițiu în care mă strădui atunci, nu știu, când sunt cu Luca sau când, nu știu, mă uit la un serial, chiar, sau așa, încerc să-mi iau telefonul de lângă mine și să mă bucur ori de timpul petrecut doar de mine cu mine, ori de timpul petrecut cu Lucas, ori…Cumva, asta cred că avem nevoie: de timp de calitate, că așa se numește, în care trebuie să fii trup și suflet acolo, în acel moment, prezent, să te bucuri de lucrurile frumoase, de lucrurile mici din viața de zi cu zi, și să te deconectezi, nu știu, câteva minute, pentru început, după aia câteva ore. Eu o spun așa, îs foarte bună la dat sfaturi, dar… Dar chiar mă strădui: am observat că, în ultima perioadă, am cam făcut pauze, și de la social media, și cumva, na, e important și social media pentru mine. Bineînțeles, că de acolo vin proiecte și colaborări, dar nu e cel mai important.

Rodica: Mhm, ok! Mulțumim, și mulțumim și pentru partea asta de destăinuire pe care ai făcut-o! Tocmai pentru că ne-ai spus și de importanța pe care tu o acorzi pentru social media, am văzut, de exemplu, pe profilul tău de Instagram, că ai un conținut foarte estetic, foarte frumos, cumva. Și voiam să te să te întreb, cum crezi că asta poate să influențeze percepția urmăritorilor tăi referitor la tine ca artist, la tine ca om, la tine ca orice, orice rol pe care-l ai. Și ce sfaturi ai putea să dai, pentru tinerii urmăritori, din perspectiva aceasta? 

Cristina: Nu știu dacă m-am străduit neapărat vreodată să-mi fac profilul estetic, dar.. Adică, cred că mai important, decât să fie estetic, este să te reprezinte pe tine, efectiv, și cumva să ai acolo ceva ce te reprezintă în totalitate. Și cumva eu asta am și încercat, să postez acolo lucruri care mă reprezintă în totalitate. Dar, niciodată nu m-am concentrat să-mi fac, de exemplu, un plan cu anumite postări și cum, nu știu, cum trebuie să arate postarea asta lângă postarea asta și ca să arate frumos. Deși funcționează foarte bine și lucrul acesta, adică știu de la alți prieteni care fac asta și funcționează la fel de bine. Doar că eu efectiv nu am timp să mă ocup de asta, să-mi fac un plan că, nu știu, luni, marți, miercuri și joi postez în așa fel încât să arate super frumos postările. Și cumva postez efectiv când am timp și când simt că trebuie să postez. Și cred că e destul de important și să nu faci așa doar de dragul de a face, adică oamenii rezonează mult mai bine cu un profil care este foarte real, dacă pot să-i spun așa, care spune cât mai multe lucruri adevărate despre tine. Decât, nu știu, dacă ai un profil doar frumos și atât. Să fie acolo lucruri prin care îți exprimi tu părerile și, na, desenele, dacă pot să spun așa, portofoliul, și eu cumva încerc să le combin pe amândouă. Dar îmi doresc să fie mai mult ilustrație decât viață personală, dacă pot să spun așa. Dar oricum fac și una și alta, numai că în principiu încerc să fie un pic mai mult din ilustrații.

Rodica: Și crezi că, din experiența ta, cumva, oamenii, sau, cel puțin, cei care te urmăresc,

pentru că aceia sunt cei cu care și interacționezi, crezi că ei pot să aibă o percepție obiectivă asupra lucrurilor pe care tu le postezi? Asta, apropo și de cum încerci să îmbini partea personală cu partea de conținut pe care tu-l dai acolo.

Cristina: Da, adică, nu știu, eu cumva rezonez cu oamenii de pe…cei care mă urmăresc pe Instagram, de exemplu, rezonez foarte bine. Și, uneori, chiar îmi scriu mesaje directe, mai ales la story-uri, pentru că acolo de obicei primești așa, un mesaj un pic mai direct. Dar și prin comentarii la poze și da, adică, nu știu. Eu așa simt, că oamenii rezonează destul de bine cu ceea ce fac eu și ceea ce postez, indiferent dacă sunt desene sau postări legate de viața personală. Dar, bineînțeles că aproape mereu ceva despre viața mea personală o să aibă un mai mare impact decât o ilustrație sau un desen, pentru că, nu știu, așa suntem noi, Cred că e mai interesantă viața decât desenul în sine, chiar dacă și desenul poate să reprezinte multe lucruri. Dar cred că cu toții suntem atrași, cum am spus, de, efectiv, viața altuia, viața fiecăruia.

Rodica: Ok. Dacă e să te raportezi cumva la toată experiența pe care tu o ai în social media, ce poți să ne spui despre influența asupra tinerilor, în general, din partea social media?

Cristina: Mi se pare aici un subiect foarte amplu și cu foarte multe opinii și păreri. Nici nu știu exact de unde să încep, dar clar sunt foarte multe influențe negative, dar și pozitive. Și cumva eu cred că… o să vorbesc despre partea pozitivă, că-mi este un pic mai ușor. Eu cred, de exemplu, văd la mine, că, nu știu, ca și adolescent sau tânăr, poți să-ți dezvolți

foarte tare pasiunea și ceea ce faci aici, pe Instagram, și să ajungi mult mai repede la proiecte și colaborări prin social media față de acum, nu știu, câțiva ani, când trebuia să ai un portofoliu pe o anumită platformă. Nu toată lumea știa de acea platformă, nu toată lumea are răbdare să caute pe site-uri și așa mai departe. Și acuma mi se pare că lucrurile sunt mai ușoare prin social media. E mai ușor să-ți…efectiv poți să-ți dezvolți un mini portofoliu sau niște lucrări de început, ca să te vadă oamenii, și asta-i indiferent de pasiune, că-i desen sau fotografie sau, nu știu, poezii, sau absolut orice poate să fie. Eu cred că aici poți să

ajungi la oameni mult mai repede decât reușeam înainte – asta ca și un aspect pozitiv. Iar legat de cel negativ, hmm, bine, cred că sunt mai multe. Dar cred că unul din cele mai mari sau, nu știu exact cum să îi spun, este faptul că, uneori, ne lăsăm foarte păcăliți de ceea ce vedem și ne este foarte greu să filtrăm ceea ce vedem, tocmai pentru că te fură imaginile perfecte și cumva, nu știu, vorbesc din experiența mea personală, că și eu am tendința asta de a mă lăsa copleșită de ceea ce văd și de lucrurile perfecte, că la urma urmei le fac perfecte pe Instagram. Dar, de fapt, nu sunt așa. Adică, eu chiar nu cred că există ceva perfect pe lumea asta și cred că asta e o influență negativă că oarecum vezi ceva super frumos și ți se pare că-i perfect, și spui că ”vreau și eu asta”, ”vreau să fiu și eu așa” și, nu știu, te lași un pic păcălit și influențat de niște lucruri care nu sunt chiar exact așa cum par. Dar, de asta spun că mi se pare un subiect foarte amplu și lung și clar, sunt și aspecte negative. Dar, în același timp, repet: sunt și foarte multe lucruri pozitive. Și nu numai pentru că poți să-ți dezvolți portofoliul, dar îți faci cunoștințe, poți să întrebi, poți să pui întrebări mult mai ușor oamenilor, să ceri sfaturi, nu știu, îs foarte multe clickuri pe care le poți face prin social media și, na, când ai o întrebare, sunt acuma story-uri la care poți să răspunzi, să scrii direct unei persoane pe care o urmărești și vrei să afli o anumită informație. Deci clar sunt foarte multe aspecte, și pozitive și negative. Și cumva, na, eu încerc, eu, cel puțin, încerc să filtrez informația, dar mi se pare uneori dificil. Dar și asta o poți face, prin oamenii pe care îi urmărești, sau îi blochezi, sau nu-i mai urmărești când simți că nu-ți faci bine. Deci da, cred că, bine, ca și în orice lucru, bineînțeles, sunt și lucruri pozitive și negative. Dar ar fi bine să ne concentrăm pe cele pozitive.

Rodica: Ok. Uite, ne-ai spus la început că tu ai avut cumva o perioadă de reconversie, adică ai avut un job înainte și ți-ai focalizat apoi atenția către partea asta de design și artă, și voiam să te întreb ce efect a avut, și are, arta în viața ta, pentru.. pentru sănătatea ta psihică?

Cristina: Cred că a avut cel mai frumos efect. Adică, pe lângă bebe, că de fapt el are cel mai frumos efect asupra mea, dar, arta și desenul în sine, pentru mine tot timpul a fost nu doar o pasiune ci și o modalitate de relaxare. Și lucrul ăsta l-am simțit încă din liceu. Eu am făcut liceul de artă în Baia Mare și chiar acu’ o săptămână am fost în Baia Mare și am vizitat Muzeul Satului, doar că, de data asta, împreună cu familia mea. Și mi-am adus aminte că, fix acum 10 ani, acolo, când era cald și frumos afară, noi acolo țineam orele de desen și era superb. Adică eu îmi aduc aminte cu mare drag orele și timpul petrecut acolo. Ne luam planșa, hârtia și creioanele și mergeam acolo în Muzeul Satului, și fiecare se așeza la ce căsuță vroia el și încerca să o deseneze și era foarte fain, foarte relaxant. Și, nu știu, cumva îți goleai mintea și rămâneai doar acolo. Și efectul ăsta îl am și acuma, pentru că atunci când mă pun să desenez, efectiv mă deconectez de tot și, nu știu, nu știu pe ce planetă… Simt că mă teleportez pe altă planetă și mă concentrez doar acolo. Și cumva, da, e un efect așa terapeutic, dacă pot să-i spun, relaxant. E așa un timp petrecut doar cu mine și lucruri de care chiar am nevoie, mai ales acuma în perioada asta, în care nu prea am timp să mă focusez doar pe mine. Și atunci minutele respective sunt foarte prețioase pentru că, nu știu… De exemplu, la liceu, atuncea, ora de desen era.. adică ora, ședința, aveam cam 4-6 de ore de desen pe zi. Când făceam orele astea, și era foarte fain să stau atâtea ore acolo și să desenez. Acuma nu mai am respectiv atât de multe ore, dar dacă am o oră doar pentru mine e, nu știu, super prețioasă și, da, are un efect minunat. 

Rodica: Mă bucur tare mult că ai avut experiența asta și, într-adevăr, că e cumva o doză

pe care cred că mulți dintre noi ar trebui să o includem, sau ne-ar prinde bine să o includem în viețile noastre.

Cristina: Da.

Rodica: Și tocmai pentru că am ajuns la partea asta de sănătate mintală și pentru că ai pomenit și mai devreme puțin de limitele pe care le impui, aș vrea să încheiem cumva cu anumite îndrumări pe care chiar tu le-ai încercat din zona asta de limite pe care poți să le pui între lucru, social media, cât apărem în online ca să ne putem promova… Și toată zona asta de familie, timpul personal, timp cu cu cei apropiați: cum reușești să faci chestia asta, pe lângă ce ne-ai spus mai devreme?

Cristina: Eu, adică eu cred că niciodată n-am fost o persoană care, nu știu, să îmi spun tot ce am pe suflet tuturor și, nu știu, cred că am fost la un moment dat și un pic mai închisă în mine, sau, nu știu, cred. Dar, cumva, mie-mi place să transmit celorlalți doar lucrurile bune pe care le simt și energia bună pe care o am. Și lucrurile mai intime și mai personale, sau stările mele mai negative, sau zilele mai puțin bune, le țin pentru mine, cumva, și le rezolvăm noi, aici între noi, în căsuța noastră. Și trecem peste ele tot așa, noi, împreună. Și cred că chestia asta ne ajută așa, și ca și familie și… Nu am simțit niciodată nevoia să spun asta, adică să transmit astfel de energie mai departe și nici nu cred că are nevoie cineva să-mi asculte neapărat mie problemele. Pentru că cred că toată lumea are probleme în viața de zi cu zi și diferite stări, și zile mai puțin bune, și atunci eu îmi doresc să, nu știu, să aduc un zâmbet, chiar dacă îți sună foarte clișeic. Dar cumva asta îmi doresc. Adică mie îmi place să împărtășesc, nu numai pe social media, dar așa, în general, și cu oamenii din jurul meu. Îmi place să împărtășesc și să împart cu ei lucruri frumoase, lucruri care mă fac pe mine să mă simt bine. Și, din viața personală, ce postez eu pe Instagram sunt, tot așa, lucruri vesele și, cum am mai spus și mai acu’ câteva minute, că încerc totuși să am un conținut mai mult despre munca mea și despre ilustrație, chiar dacă nu-mi iese tot timpul, pentru că mi-e foarte drag Lucas și îmi vine să-l pozez non-stop și să-l postez non-stop, dar, pe partea asta de postat, mă ajută și Cosmin, soțul meu, care cumva el niciodată n-a fost de acord să postez foarte multe poze cu Lucas sau să dau totul din casă. Și, uneori, mă mai ceartă când, nu știu, pun un story cu el că făcea nu știu ce și îmi spune că “ah, m-a sunat nu știu care și știa că suntem nu știu unde”… Și cumva și el m-ajută cu chestia asta și, bine, mă ajută într-un mod bun cumva. Și înțeleg perfect și opinia lui și da… Deci, cumva, încerc să le împart. Uneori nu mă pot abține și postez poate prea mult cu Lucas în anumite zile, dar mă strădui pe cât pot să mențin cumva pagina de Instagram, nu știu, 70% ilustrație și 30% viață personală. Cât pot, nu știu cât de mult îmi iese. Dar cumva ăsta-i scopul. Numai că na, îi greu când ai așa o mogâldeață drăguță să te abții să-l pozezi non-stop.

Rodica: Ok, am înțeles, și mulțumim încă o dată pentru destăinuiri! Dacă mai e ceva ce vrei să le transmiți urmăritorilor?

Cristina: Hmm, păi cred că i-aș îndemna să petreacă mai mult timp cu ei și să încerce, așa, să facă exercițiul ăsta de.. de deconectare. Că de fapt, nu știu, eu mă uit la mine, cât de benefic este pentru mine să uit de telefon. Că de fapt acolo, pe telefon, se întâmplă toate lucrurile. Că ești pe el non-stop și e greu să te concentrezi numai la un lucru, când ești cu el în față, toată ziua. Și cumva nici eu nu reușesc foarte des să fac asta. Dar în ultimele zile am lăsat cât am putut eu, și efectiv mi-am dat seama cât de tare mă bucur, și cumva apreciez mult mai tare momentul respectiv, decât dacă aș avea telefonul lângă mine. Sau, nu știu, cumva… Pot să dau, tot așa, exemplu cu Lucas, că mă bucur când văd că se râde el că vede un autobuz, se bucură foarte tare când vede autobuze în ultima vreme, și cumva, dacă nu-s cu nasul în telefon, și eu mă bucur foarte tare de râsul lui și de momentul lui de fericire. Și m-am și gândit, povesteam cu Cosmin zilele astea ce frumos se bucură el de niște lucruri atât de simple și care pentru noi sunt banale. Dar, cum se și spune, că bebelușii trăiesc foarte mult în prezent și se bucură de fiecare clipă. Cred că fix asta ar trebui să învăț eu de la el, și, de fapt, asta fac: să mă bucur. Pentru că, dacă ne deconectăm și trăim efectiv în prezent, eu efectiv simt că mi se eliberează mintea și mi se umple inima în același timp. Și, nu știu, te umpli de energie pozitivă, îți dă putere pentru toată ziua mai departe. Sau dacă ai fost obosit sau ceva, lucrurile astea de pauză și de să fii prezent acolo, în acel moment frumos, cu piticotul tău, sau cu prietena ta, sau cu oricine, sau tu cu tine, cumva te încarcă frumos și… cam atât.

Rodica: Mulțumim, Cristina, pentru toate răspunsurile și pentru gândurile frumoase din final!

Cristina: Mulțumesc foarte frumos și eu și o zi minunată!

Rodica: Vă mulțumim că ne-ați ascultat și ne auzim în episodul următor! Până data viitoare,

aveți grijă de voi și de sănătatea voastră mintală!