Știința din spatele sănătății mintale

Larisa: Bună și bine ați venit la podcastul Mental Health for Romania! Eu sunt Larisa.

Dan: Iar eu sunt Dan.

Larisa: Și astăzi vom vorbi despre știința din spatele sănătății mintale.

Dan: Așa este, un subiect care ne pasionează de altfel pe amândoi. Amândoi suntem asistenți de cercetare în neuroștiințe/psihiatrie și membri ai echipei Mental Health for Romania. Eu am terminat științele naturii la Cambridge, iar în cadrul echipei mă ocup de cercetare și de blog. 

Larisa: Iar eu am studiat psihologia și cercetarea în psihiatrie la Kings College London, iar în cadrul ONG-ului mă ocup de podcast și de blog. Ne gândeam să începem acest episod prin a răspunde la întrebarea “Ce este sănătatea mintală?”. Dar înainte de a face acest lucru, ne gândeam că ați putea să puneți episodul pe pauză pentru câteva secunde și să răspundeți voi la această întrebare înainte de a asculta definițiile, ca să zic așa, asupra sănătății mintale.

Dan: Ok, sperăm că ați răspuns la întrebare, că v-ați gândit. E o întrebare foarte dificilă, care mi s-a pus și mie de altfel la un interviu și am răspuns foarte nesigur. Răspunsul simplist este că sănătatea mintală este pur și simplu absența tulburărilor mintale, care sunt acele boli cronice precum depresia, anxietatea, schizofrenia, tulburarea bipolară și altele. Însă, în prezent se crede că sănătatea mintală e mai mult de atât, și are cumva legătură cu ideea de bunăstare. Tu ce crezi, Larisa?

Larisa: Da, sunt de acord. Cum ai spus și tu, e un subiect foarte complex și este greu să dăm o definiție, ca să o numesc așa, dar este clar că sănătatea mintală, cum ai spus și tu, este mai mult decât absența tulburărilor psihiatrice. Și cred că este important să punctăm și faptul că sănătatea mintală intră acum în definiția sănătății generale, la fel cum spune și Organizația Mondială a Sănătății, alături de bunăstarea socială și, desigur, alături de sănătatea noastră fizică. Deci este foarte important să ne gândim că sănătatea mintală face parte dintr-un ansamblu complex.

Dan: Mhm, absolut, da. Și voiam să spun că orice răspuns ați dat, e o întrebare foarte subiectivă. Deci orice răspuns ați dat, nu există doar un răspuns corect.

Larisa: Exact.

Dan: Însă cred că e important să ne gândim cumva mai departe de această întrebare. Cumva, să ne gândim la subiectul de astăzi care este știința din spate. De multe ori, mulți oameni mă întreabă când le spun că fac cercetare în domeniul ăsta, sau, mă rog, remarcă că e o chestie foarte specifică, e o chestie foarte..e o nișă cumva și mă întreabă de ce, cumva de ce e important să studiem asta și să înțelegem sănătatea mentală din punct de vedere științific, Și, cumva, aici e interesant să ne gândim cumva la istorie și probabil cu toții am auzit de chestii precum exorcizare, de cum religia trata oamenii cu tulburări mintale foarte rău și cumva legau problemele lor de ideea asta de moralitate și de o persoană malefică, cum ar veni. Și, da, și cumva am am trecut de la asta, în prezent. Avem o concepție medicală asupra tulburărilor mintale, sunt parte din medicină, psihiatria e parte parte a medicinei care se ocupă cu ele. Însă, da, tot există există încă neajunsuri, de exemplu cu diagnosticele și cu tratamentul, nu?

Larisa: Da, da, exact. E super bine punctat și e uimitor să ne gândim cât a progresat știința și, până la urmă cercetarea în sănătatea mintală, odată cu celelalte domenii ale științei în ultimul secol. Dar da, ai dreptate, în continuare tulburările de sănătate mintală sunt diagnosticate folosind sisteme de diagnostic precum DSM sau sau ICD, care, după cum amândoi știm, sunt foarte puțini științifice.

Dan: Mhm, da.

Larisa: Și practic încadrează oamenii în, cum să le numesc..

Dan: Mici cutiuțe.

Larisa: Mici cuțite, exact. Și dacă nu te potrivești foarte bine în cutiuța asta, diagnosticul tău nu este super bineînțeles și ca urmare, nu poți să primești tratamentul de care ai nevoie. Deci mai avem mai avem de lucrat pe partea asta de diagnostic și de tratament.

Dan: Că tot vorbeai de sisteme diagnostice, înainte să înregistrăm podcastul, am pus niște întrebări pentru voi, ascultătorii, pe Instagram și una din acestea era fix legată de asta. Era, mai general, despre sisteme diagnostice, dar și cum se schimbă acestea în timp și dacă există diagnostice noi. Și, mă rog, când zic sisteme la plural e de fapt un singur sistem, dar există o variantă americană, DSM și o variantă Europeană, ISD și ele sunt aproape același lucru, în esență. Și, da, se schimbă în timp: există adăugări de diagnostice noi, de exemplu tulburarea de alimentație binge a fost adăugată în 2013; există redefinirea altora, precum spectrul autist, acum există ideea de spectrul autist și tulburarea Asperger nu mai este considerată separată, sau chiar eliminarea unor categorii, de exemplu homosexualitatea acum mulți mulți ani. Însă astea sunt tot cumva redefiniri ale acelorași cutiuțe și nu sunt neapărat bazate pe studii, adică tot toată cercetarea care se face e foarte, mă rog, în cazul spectrului autist este bazată pe cercetare, însă cumva modificările astea sunt foarte mici comparativ cu marea de informație care e conținută de acest sistem diagnostic. 

Larisa: Exact, exact. Și dacă ne gândim la sistemul ăsta de diagnostic nici nu prea există ideea de prevenție sau de a interveni cumva mai devreme, tocmai din cauză că, cum ai spus și tu, dacă nu te încadrezi în simptomele respective, nu ți se dă diagnosticul respectiv și automat cumva nu ești integrat într-un anumit sistem de tratament. Deci cred că-i important să vorbim de prevenție și atunci când vine vorba de sănătatea mintală.

Dan: Da, clar, și că tot vorbeai de asta, o altă întrebare pe care am primit-o a fost “este totul genetic?” și asta e legat de care sunt cauzele sau factorii de risc pentru tulburările de sănătate mintală. Vrei să vrei să ne spui mai multe despre asta? Cred că tu știi mai multe.

Larisa: Da, sigur. Răspunsul, pe scurt, este că nu, nu este totul genetic. Totul este o interacțiune între factorii genetici și factorii de mediu (factori care se pot schimba, aceștia sunt factorii de mediu), dar până la urmă nu sunt întru totul în controlul nostru nici ei și aici, desigur, variază de la tulburare la tulburare. Sunt tulburări care au o componentă genetică mai mare decât altele, de exemplu schizofrenia are o componente genetică ceva mai mare decât să zicem anxietatea, dar cu toate astea, ambele cumva se prezintă ca urmare a unei interacțiuni între factorii genetici și cei de mediu.

Dan: Și când vorbim de factori de mediu, la ce ne gândim?

Larisa: Ne gândim de exemplu la, nu știu, poate o potențială emigrare în altă țară, fiindcă asta este asociată de obicei cu stres și diverse schimbări în viața noastră, stresul social, poate urbanizarea, faptul că cumva ne mutăm dintr-un mediu rural într-un mediu super aglomerat, haotic, deci toți factorii ăștia care cumva nu ne sunt atribuiți de la naștere, dar cu care ne confruntăm de-a lungul vieții. Și cred că ei sunt în special importanți atunci când vorbim despre copilărie sau adolescență sau perioade în care suntem în continuă

schimbare.

Dan: Și dezvoltare, da. Dar există ideea asta de traumă nu, în copilărie? E foarte interesant să studiezi mult, să studiezi.. cumva un eveniment foarte negativ foarte mare, de exemplu, exemple de violență sau moartea cuiva sau.. Dar mă rog, trauma nu trebuie să fie neapărat.. e și ideea că ceva poate fi experimentat ca o traumă indiferent de magnitudine, deci să nu.. nu încercăm să transmitem ideea că trauma e neapărat un eveniment foarte mare, însă da, toate chestiile astea pot afecta, nu? Și pot duce la dezvoltarea diferitelor chestii, interacționează cumva cu personalitatea noastră, personalitatea fiind o serie de trăsături, trăsături psihologice, nu? Care sunt legate cumva de genele noastre, însă interacționează.. însă în funcție de cum interacționează ele cu cu mediul extern, putem.. chestia asta se duce la, cumva, nuanțe diferite de psihopatologie sau de tulburări.

Larisa: Da, absolut, absolut. Și cum ai spus și tu, doar fiindcă ne-am confruntat cumva în decursul vieții noastre cu anumiți factori de risc sau factori de mediu, nu înseamnă neapărat că vom reacționa în același mod vizavi de ei. Că totul depinde cumva de percepția noastră asupra factorilor respectivi și este destul de complexă, sunt multe lucruri care trebuie luate în considerare. Dar, pe scurt, nu, nu este totul genetic. 

Dan: Mhm și cred că acum ar fi super să vorbim despre.. mă rog, background-ul nostru în bio și psiho și cu interesele noastre, interesul nostru comun în psihiatrie. Să vorbim despre, de fapt, cumva, să zicem, partea centrală a discuției. Când ne gândim la știința din spatele sănătății mintale, în general ne gândim la baza biologică și psihologică a tulburărilor psihiatrice și mă rog, și a sănătății mintale, în general. Însă, cumva să ne concentrăm pe asta și să ne gândim ce să știe până acum despre asta și, de asemenea, cum ne ajută sau ne-a ajutat asta să descoperim tratamente, pentru că cumva țelul final este să descoperim tratamente eficiente și care funcționează pentru un anumit.. pentru o anumită diagnoză sau un anumit..un rezultat al unei evaluări. Deci, care este să zicem, sunt multe teorii nu? Dar, să zicem, care este teoria sau care este partea ta favorită din sfera asta? Gen, ce crezi că..unde crezi că stă baza tulburărilor, unde crezi că se află?

Larisa: E foarte dificil de răspuns la întrebarea asta, tocmai fiindcă sunt atât de mulți factori care pot să joace un rol în psihopatologie. Dar așa cum ai sugerat și tu, consider că este o interacțiune complexă între biologie și diverși factori psihologici. Și aici vorbim despre.. când am spus biologie, m-am referit la substratul biologic și la faptul că tulburările psihiatrice au o bază biologică, în sensul că sunt anumite alterări la nivelul creierului sau anumite dezechilibre chimice care pot să apară și care sunt.. și despre care se presupune că ar putea duce la diferite simptome, care să se încadreze în anumite diagnostice. 

Dan: Da, asta e.. într-un fel e și teoria mea favorită pentru că e foarte interesant să legăm biologia, adică mă interesează biologia, e foarte interesant să legăm biologia de mental health, de sănătatea mintală, însă în același timp e și teoria mea cea mai puțin favorită, teoria aceasta a dezechilibrului chimic. Sau probabil ați auzit de “happiness chemicals” – dopamina, serotonina, de exemplu, sau noradrenalina. Și ideea cu toate.. toți compușii ăștia sunt niște neurotransmițători prin care neuronii din creierul nostru comunică între ei și. se crede ,sau mă rog, există această teorie, că cu un nivel prea jos sau prea ridicat, un nivel alterat din acești neurotransmițători în creierul unei persoane, poate duce la o tulburare. De exemplu, serotonina este legată de depresie. Și voiam să spun că teoria asta e destul de controversată. Pentru că de fapt principala dovadă sau, mă rog, cel puțin cea mai veche dovadă, este faptul că medicamentele… că s-a descoperit, când se încerca să se găsească tratamente pentru depresie, de exemplu, că, acești compuși..că există niște compuși care ameliorează simptomele de depresie și, care, la nivel molecular, dacă faci experimente în eprubetă sau cu animale sau așa, poți să vezi că acționează la nivelul sistemului ăsta pentru depresie, de exemplu, sau mă rog un anumit tip de medicamente, de antidepresive, acționează la nivelul sistemului de serotonină. Și de aici s-a tras concluzia că serotonina e implicată în starea de dispoziție și în depresie. 

Larisa: Exact.

Dan: Și e foarte puțin, dacă ne gândim cât de..cât de puternică e dovada asta, nu e foarte puternică. Tu ce zici? 

Larisa: Da, cred că ai pus oarecum punctul pe i, tocmai fiindcă creierul e atât de dificil de studiat și atât de puțin accesibil, încât majoritatea descoperirilor sau majoritatea teoriilor, cum ai spus și tu, cum este în cazul teoriei legate de dezechilibrul ăsta chimic, provin practic din diverse observații, de unde nu putem neapărat să deducem că este vorba de o relație de tip cauză-efect.

Dan: Exact.

Larisa: Și deci nu putem să fim sută la sută siguri că ăsta este singurul motiv sau neapărat cauza, poate să fie, poate să apară, eu știu, ca urmare a unui anumit eveniment, poate să preceadă un anumit eveniment, nu suntem foarte siguri în legătură cu ordinea evenimentelor și care este neapărat cauza și care este efectul. Dar, cu siguranță, e important să luăm în calcul teoria dezechilibrului chimic.

Dan: Într-un fel cred că.. e foarte greu, e foarte complex și de asta există încă foarte mult.. există aceste două niveluri la care poți studia, nivelul biologic și nivelul psihologic, cumva, și e foarte important să le legăm cumva, nu, între ele, pentru că, cum ai zis și tu, e foarte greu să legăm și e o chestie foarte grea, nu? Adică e dificil să legăm un proces psihologic, de exemplu, un proces cognitiv, de exemplu, nu știu, atenția, memoria, procesarea recompenselor, limbajul sau așa mai departe, de o chestie, un substrat biologic și așa foarte, like, specific, nu? Și mie mi se pare foarte interesant, adică cumva partea mea favorită să zicem din treaba asta e că, de exemplu, pentru dopamină se știe destul de clar, că uite, din foarte multe studii, și pe animale, și există și modele matematice ale chestiei ăsteia, că, se știe că dopamina e implicată în evaluarea recompenselor, adică dacă noi, dacă când vedem, când trebuie să alegem, nu știu, hm… să facem ceva, estimăm cât de rewarding va fi, cât de mare va fi recompensa aia și cumva se știe că sistemul de dopamină, adică neuronii de dopamină din mezencefal, cred că este, dacă mi-aduc aminte orele de neuro… dar că ei sunt… există această legătură între dopamină cumva, că dopamina codifică de fapt evaluarea asta sau, mă rog, de fapt codifică cumva diferența.. sunt aceste erori de predicție, nu? Diferența dintre așteptări și outcome, sau ceva. Dar vezi că sunt implicate în reward, în procesarea recompenselor și cumva putem lega asta de depresie, în care avem o lipsă de interes și de plăcere… anhedonia se numește… și putem să legăm deja, uite, are sens că un nivel scăzut de dopamină e legat de lipsa asta de interes și are sens că medicamentele care cresc dopamina funcționează, deci deja vedem o legătură mai substanțiată, însă pentru majoritatea tulburărilor nu e atât de nice povestea, nu?

Larisa: Da, da, exact, și la fel cum dopamina poate să joace un rol în anumite tulburări, uite, de exemplu, cum sunt psihozele, nu explică neapărat toate simptomele care vin cu acest diagnostic. De exemplu, antipsihoticele cumva rezolvă, să zicem, simptomele pozitive ale psihozelor, cum ar fi paranoia sau halucinațiile, dar nu adresează alte simptome, cum ar fi cele cognitive sau cele negative, care sunt foarte similare cu simptomele depresiei, așa cum ai spus și tu, lipsa de interes sau de plăcere în activitățile pe care le întreprindem.

Dan: Aha, ce interesant… 

Larisa: Ha-ha, da, e.

Dan: Deci deja aici nu mai e legătura cu dopamina și… Deci deja am avut o ipoteză, dar da, deci asta arată cât de complex e totul, nu?

Larisa: Da, exact, exact. Adică, poate să zicem că este…adică cu siguranță este implicată în anumite procese, dar nu explică pe deplin altele și la fel, putem să ne gândim și la depresie, unde sunt persoane care, de exemplu, nu răspund la tratamentul prin antidepresive sau chiar prin terapia cognitiv-comportamentală și atunci trebuie automat să ne gândim cumva la alte substanțe chimice care ar putea fi implicate în procesele respective, tocmai pentru a găsi tratamente pentru acest procent, până la urmă mic, de oameni. Dar da, e important să înțelegem cumva tulburarea depresivă în deplinătatea ei, chiar dacă majoritatea persoanelor să zicem că răspund la tratamentele care sunt disponibile acum.

Dan: Sunt total de acord, da, știu că erau vreo între 30 și 50% cred de oameni nu răspund… de oameni cu depresie nu răspund la antidepresive. Deci da, asta e o altă chestie pe care voiam să o transmitem este, că, da, cumva, poate din cauza sistemului diagnostic sau poate pur și simplu pentru că… și pentru că nu știm baza biologică, medicamentele nu funcționează tot timpul. Adică funcționează pentru mulți oameni și le recomandăm, adică nu-i ok să ai o atitudine negativă față de medicamente, însă nu sunt perfecte și aici intervine, cum ai zis și tu, partea cealaltă, partea de terapie. Și, când ne gândim la terapie, ce… acolo avem… putem să ne gândim la partea asta psihologică mai mult, nu? Dar… când vorbim de CBT, nu? De fapt ce este, ce este CBT-ul? Adică pe ce se bazează? 

Larisa:  Păi, CBT-ul se bazează pe relația dintre terapeut și client. Este vorba despre o terapie în care clientul este activ implicat. Clientul este încurajat să se gândească activ la cum ar putea să schimbe modul în care gândește, tocmai pentru a schimba ulterior comportamentul. Deci, până la urmă, este o terapie care cumva vizează modul în care ne gândim, în așa fel încât să ne ajute să ne schimbăm comportamentul și, deci, să ne îmbunătățim calitatea vieții și simptomele pe care le avem. 

Dan: Și se bazează pe, mă rog, științele cognitive, psihologie, nu? În sensul că se definesc aceste biasuri sau distorsiuni, nu, se numesc?

Larisa: Exact, exact, cumva target-ează distorsiunile noastre cognitive în așa fel încât să ne facă să privim lucrurile cumva dintr-o altă perspectivă. Și este, de asemenea, o terapie bazată foarte mult pe ceea ce ni se întâmplă aici și acum, nu este neapărat o terapie care presupune, să spunem, analiza unor procese din trecutul nostru, cum sunt, de exemplu, alte terapii. Deci, cumva, este important să… cred că mesajul pe care încerc să-l transmit aici pentru ascultători este că este important să stabilim o relație cu terapeutul nostru și să stabilim, de asemenea, ce terapie ar fi mai potrivită pentru problema cu care ne confruntăm fiindcă, cum am spus, diverse terapii au diferite moduri în care funcționează și se axează pe diferite procese, și deși terapia cognitiv-comportamentală este poate cea mai studiată și cea mai evidence-based, cum îi spunem noi, asta nu înseamnă…

Dan: Da.

Larisa: Că nu sunt și alte terapii care ar putea funcționa cel puțin la fel de bine pentru alte probleme. Tu ce spui?

Dan: Da, asta e..nu, eu fix asta voiam să spun că.. Am întrebat de fapt în specific despre asta pentru că am avut și o întrebare despre terapie și diferența dintre CBT (cognitiv-comportamental) și alte terapii, de genul psihodinamic. Și da, e foarte important ce ai spus și foarte, foarte interesant că din punct de vedere științific, în general, comunitatea științifică este pentru CBT, pentru că CBT-ul se, pe lângă că se bazează, gen are aceste concepte de procese cognitive distorsionate, care sunt luate basically din psiho..

Larisa: Da.

Dan: Din psihologie și din studii și din înțelegerea proceselor cognitive. Și e și mai studiată așa ca efecte, însă, dacă ne uităm la studii care mizează sau care examinează eficacitatea sau mă rog, câte.. răspunsul la tratament sau cât de benefic e un tip de tratament, într-adevăr, nu există, există tot așa diferențe. CBT-ul funcționează în parte din caz, nu în toate cazurile, la fel ca și alte tipuri de tratamente.. de terapie. De exemplu, psihanaliza lui Freud, și care a fost cumva.. n-a fost o abordare științifică, nu? Adică Freud a făcut.. a introdus, Freud și Jung și toți aceștia au introdus aceste metode foarte foarte eficiente de a vorbi, terapie prin vorbire, însă nu neapărat.. n-au făcut niciun experiment, n-au făcut studii științifice, nu au.. n-au făcut nimic.. n-a fost nimic științific acolo, însă asta nu înseamnă că nu funcționează, nu? Deci, e foarte important pentru cei care se gândesc la diferite tipuri de terapie. O chestie mică ar mai fi să menționăm că în afară de chestii.. de, nu știu, de exemplu, de sistemele acestea de neurotransmițători sau procesele cognitive mai există, știu că tu ai.. mai există studii la nivelul creierului, nu? Structurii, funcției creierului, prin care oamenii sunt scanați, cum ar veni, și știu că tu ai experiență cu asta, nu?

Larisa: Da, da, exact. Adică în ultimii ani, să zicem, poate în ultimii 20 de ani mai mult decât înainte, imagistica medicală a ajuns să fie folosită în cercetarea psihiatrică, tocmai pentru a investiga cumva funcția și structura creierului.

Dan: Și la nivel mai mare, nu, decât sistemele astea de neurotransmițători, care sunt așa, cumva, difuze? Dar creierul e un tot unitar, nu? 

Larisa: Exact, exact. Până la urmă, atunci când vorbim de un imbalans chimic, ne referim deja la ceva la nivel molecular. Atunci când vorbim despre funcția creierului, încercăm pur și simplu să vedem care, pe scurt, ce părți ale creierului sunt implicate în diverse procese cognitive. De exemplu, atunci când facem, nu știu, un exercițiu care ne stimulează memoria, care este partea creierului nostru care, să zicem, că este mai implicată? Și de aici, cumva, cercetătorii deduc că aceea este una dintre părțile creierului, care să zicem că joacă un rol mai important în memorie. Iar legat de structura creierului, aici vorbim despre alterări ale materiei cenușii sau grosimii structurilor cerebrale. Dar aici, când vorbim de structură, ne referim în special la persoane care au fost afectate cumva de cronicitatea bolii și de un tratament pe termen lung. Dar la fel cum am spus înainte, tocmai din cauză că este atât de dificil să studiem creierul..

Dan: Da.

Larisa: De-asta și apelăm la aceste metode care să zicem că sunt cel mai apropiat mod.. 

Dan: Exact.

Larisa: De a studia direct creierul fără a-l..

Dan: Fără a-l diseca.

Larisa: Exact, exact. 

Dan: Fără a fi invaziv. Da, da, e interesant, da, și cum ai zis că poți să, mă rog, poți să legi structura sau funcția creierului de memorie și apoi poți să legi asta de, nu știu, simptome, de exemplu, pierderea memoriei în anumite tulburări, gen, nu știu, schizofrenia sau tulburări din spectrul psihotic. Da, e super interesant și, mă rog, mai sunt chestii acum, tot așa pe partea biologică, chestia asta, ideea de inflamație.. De exemplu, pentru depresie, teoria inflamației, că de fapt depresia și poate și alte tulburări sunt cauzate de procese inflamatorii la nivelul creierului. Și e așa o chestie foarte.. destul de controversată și nu.. sau nu, nu e neapărat controversată, dar e foarte nouă și.. Tu ce crezi despre teoria asta?

Larisa: Mi se pare foarte interesantă. Cumva, mi se pare interesant că se încearcă o abordare puțin, puțin diferită. Nu am lucrat personal în niciun studiu care să fie legat de studiul markerilor inflamatori atunci când vine vorba de sănătatea mintală, dar mi se pare că cel puțin într-o anumită măsură, ar putea fi o teorie plauzibilă. Cumva, mi se pare.. mi se pare interesant că se încearcă și abordarea asta tocmai fiindcă din nou, mă leg de faptul că e.. că e super dificil să studiem creierul și cred că e important cumva să..

Dan: Într-adevăr.

Larisa: Ne gândim la tulburările psihiatrice ca fiind cumva rezultatul mai multor procese care se desfășoară în tandem în corpul uman și să nu ne gândim poate neapărat la creier, ci și la anumite interacțiuni între, eu știu, poate hormoni, sau alte lucruri și ce influență ar putea avea asupra neurotransmițătorilor sau proceselor cognitive.

Dan: Mhm, da.. da, și mie îmi place.. îmi place partea asta, ideea de boli sistemice și să ne gândim la.. pentru că sunt atât de complexe.. dar, sunt atât de complexe și cumva are sens că.. și vedem cumva simptome la nivelul.. avem simptomele astea somatice nu, la nivelul.. mai corporale, mai fizice, care sunt legate de.. Voiam să spun un mic secret, îți spun un mic secret, că eu am avut un proiect legat de asta și proiectul în care lucram înainte de ce lucrez acum era legat de.. da, de descoperirea sau, mă rog, identificarea unor markeri inflamatorii în sânge, de altfel. Deci, cumva, mai puțin.. nu e atât de legat de creier, e la nivel sistemic cum ar veni, și un mic mare secret, este ok că este în română: nu am găsit nimic sau nu am găsit efectiv dovezi clare, erau foarte mici dovezile, deci nu mai cred. Concluzia e că nu mai cred, după experiența asta nu mai cred atât de mult în teoria asta, însă sunt curios să văd ce ce se va descoperi sau ce cercetări se vor mai face în sfera asta, în viitor. Și da, că tot ziceai, că tot vorbim despre chestia asta, de.. de ideea de boală, de aspectele fizice ale tulburărilor mintal.. psihiatrice și ale sănătății mintale, asta mă duce cu gândul la ce ai zis tu la început, că sănătatea mintală e o parte din sănătatea noastră generală. Și, actually, am avut o întrebare, ultima întrebare de la ascultători a fost să.. a fost aceasta: “Sănătatea mintală ne poate afecta sănătatea fizică?”. Tu ce zici?

Larisa: Da, este un mare da! Ha ha ha, suntem.. suntem un sistem unitar, deci cred că are foarte multă logică faptul că sănătatea mintală ne poate afecta sănătatea fizică, la fel cum și inversul este adevărat, sănătatea fizică ne poate afecta sănătatea mintală. De exemplu, atunci când spun că sănătatea mintală poate să ne afecteze sănătatea fizică, mă refer în special la afecțiuni fizice care au ca factori de de risc factorii de lifestyle, modul în care noi trăim, în care avem.. modul în care avem sau nu avem grijă de noi, și aici vorbim de exemplu de obezitate, vorbim de diabet și, în general, boli cronice, din păcate. Tocmai fiindcă poate suntem mai puțin înclinați să avem grijă de noi, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vorbim de faptul că psihiatrii sau medicii care interacționăm atunci când ne confruntăm cu o tulburare psihiatrică poate nu sunt pregătiți în așa fel încât ne trateze într-un mod mai holist și să ia în considerare și factorii fizici într-un mod în care atunci când ne confruntăm cu o tulburare..

Dan: Într-adevăr.

Larisa: Psihiatrică, sănătatea noastră fizică este adeseori neglijată sau luată în considerare prea târziu. 

Dan: Asta e foarte trist, da, ar trebui să existe mai multă legătură între.. sau, cumva, poate chiar dacă uneori ajutorul extern nu este atât de holistic, noi putem să ne ajutăm pe noi într-un mod holistic. Și ceea ce vreau să spun este că, cum am.. cum sănătatea mintală este o parte, cum ai zis și tu, o parte integrală a sănătății noastre generale, uneori metodele astea de self-help, self-care, pur și simplu a avea grijă de noi cu somn suficient, cu exerciții, inclusiv chestii ca yoga și așa, dar și exercițiu fizic, și nutriție echilibrată, și menținerea stresului la un nivel scăzut, pe când și sprijinul social..

Larisa: Exact.

Dan: Și, nu știu, deschiderea emoțională, să vorbim despre emoții, toate chestiile astea pot, pe lângă tehnicile mai specifice de self-help, pot să ne ajute să ne menținem sănătatea mintală și da, și să avem grijă de noi într-un mod holistic. Deci, da, suntem foarte pro asta. 

Larisa: Exact. În cazul în care ați vrea să citiți mai mult despre subiectele pe care deja le-am abordat, puteți să intrați pe site-ul nostru la secțiunea de podcast și să accesați acolo fișierul. 

Dan: Vă mulțumim mult!

Larisa: Mulțumim mult că ne-ați ascultat și stați pe aproape pentru mai multe episoade! 

Dan: Stați aproape, bye!