Majoritatea cazurilor de violență domestică, fie ea de natură fizică sau psihologică, se datorează confruntării agresorului cu acte de violență încă din timpul copilăriei, acesta învățând implicit că violența este modul de abordare a conflictelor. De asemenea, factori contextuali precum furia, stresul și consumul excesiv de alcool facilitează manifestarea unor comportamente violente.
Este important de menționat că abuzul emoțional (psihologic) este la fel de dăunător ca cel fizic. Fiindcă nu lasă urme vizibile cu ochiul liber, acesta trece adeseori neobservat, sau în multe cazuri, nu este tratat cu la fel de multă seriozitate precum formele de violență fizică sau sexuală.
Conform unei analize efectuate de INSP în anul 2015, victimele violenței domestice sunt predispuse unor serii de tulburări tranzitorii sau permanente; spre exemplu: depresie, anxietate, diverse fobii, atacuri de panică, sindrom post-traumatic. În cazul în care persoanele afectate sunt expuse unor situații abuzive și stresante pe termen lung, acestea pot fi vulnerabile tulburărilor de personalitate. Comportamentele și mecanismele de coping la care acestea apelează, în mare parte datorită lipsei de sprijin, se rezumă adeseori la consumul de alcool sau alte substanțe.
Așadar, prevenirea cazurilor de violență în familie, precum și susținerea supraviețuitoarelor/ supraviețuitorilor, în special pe parcursul izolării sociale, înseamnă prevenirea creșterii cazurilor asociate de tulburări de sănătate mintală.
M-am întrebat cum se desfășoară activitatea unei asociații care lucrează în sistemul social protejând femei abuzate. În Brașov, mamele abuzate sau tinerele din centrele de plasament care ies dintr-un sistem care le-a privat de lucrurile pe care majoritatea le luăm de-a gata, pot să primească îndrumare din partea unei asociații care lucrează pe toate palierele de dezvoltare pentru a le reintegra socio-profesional. Am stat de vorbă cu Mariana Busuioc (șefă servicii în cadrul Asociației SCUT), care mi-a povestit cum echipa din care face parte abordează aceste cazuri.
,,Asociația noastră are două componente: cea de pe centrul de zi cu adulți cu boli cronice de sănătate mintală (ei vin aici pentru 2-3 ore la activități de socializare, recreere, terapie de grup) și componenta de tineri și familii vulnerabile. Tinerele sau tinerii care ies din centrele de plasament vin la noi și ne cer sprijinul pentru că nu au o casă, nu au serviciu. Lucrăm cam 2-3 ani cu o tânără sau un tânăr până reușesc să se stabilizeze emoțional și să se integreze socio-profesional. Mamele cu risc social sunt, de fapt, tinere din centrul de plasament care au devenit între timp singure pentru că au trecut prin trauma abandonului și partenerii fie au plecat de lângă ele, fie sunt în penitenciar și s-au trezit singure cu unul, doi, trei sau patru copii. Sunt foarte multe prejudecăți: ,,dar de ce să o ajut eu?’’, ,,cine a pus-o să facă atâția copii?’’ ,,da ce, am îmbolnăvit eu copilul?’’ sau alte replici similare. Personal, m-a afectat foarte mult aspectul acesta. Nu știi niciodată cum te lovește viața și poți să ai și tu probleme psihice sau emoționale, sau o invaliditate sau să ai copilul bolnav… Când ai parte de sprijin și suport treci mai ușor peste necazuri. La urmă cred că asta e esența noastră. Dacă îți dai voie, empatia se învață.
Femeile cu care lucrăm nu au fost pregătite pentru rolul de mamă. Abia știu cum să își poarte de grijă singure în viața de zi cu zi, dar apoi să mai aibă grijă de încă doi-trei copii. Încercăm să le sprijinim să reziste, să supraviețuiască, să iasă din situația de criză și să meargă mai departe.
În general, persoanele care ies din centrele de plasament nu au nicio vină că părinții i-au abandonat și că au trecut prin tot felul de traume de-a lungul copilăriei și adolescenței lor. Ei nu au avut modele parentale, nu au avut afecțiunea de care au avut nevoie (cel puțin în primii cinci ani de viață în care se fac achizițiile cele mai importante). Și atunci nu poți să spui despre o tânără sau tânăr ,,are două mâini, două picioare, de ce nu merge la muncă’’. Sunt multe mecanisme care nu îi lasă să facă lucrurile astea. Ei sunt mutați în 4-5 centre până ies din sistem. Ei s-au confruntat cu instabilitatea toată viața și atunci e normal să gândească ,,eu nu mă duc la un loc de muncă să stau 2-3 luni și să plec’’, ,,nu-mi leg prietenii pentru că se rup și mă doare’’.
Cum vă găsesc aceste persoane?
,,De cele mai multe ori vin pentru că le-a spus cineva că noi oferim servicii, sunt aduse de un alt beneficiar sau sunt trimiși de la Direcția de Protecția Copilului sau Direcția de Asistență Socială. La cea din urmă, mamele nu pot primi servicii concrete de deprinderi de viață independentă, de consiliere, ele pot să primească fie indemnizația de venit minim garantat fie indemnizația de monoparentalitate.”
Cum se desfășoară o primă sesiune de evaluare a cazului?
,,Beneficiara vine cu copiii sau singură, iar noi facem o evaluare inițială, să vedem dacă se încadrează în programele noastre sociale. Dacă nu este eligibilă, o redirecționăm către alte servicii din comunitate. Oferim 1-2 sesiuni de consiliere, astfel încât să ajungă la alte servicii – cum ar fi Cantina Bucuria Darului (pentru cei care nu au ce să mănânce) sau Asociația ,,Aici pentru Tine’’. Dacă se încadrează în programele noastre, începem o evaluare mai amănunțită: facem dosar, contract de servicii sociale și tot ce ține de partea legislativă și standarde de calitate pe servicii sociale. Apoi, începem să lucrăm, stabilim întâlniri, și o luăm pas cu pas.
Mai întâi, stabilim o relație terapeutică de încredere cu asistenta socială, astfel încât ele să poată spune cât mai mult din nevoile pe care le au, din problemele cu care se confruntă. Apoi se lucrează pe partea socială: mediem cu diferite instituții colaborări pentru obținerea unor drepturi sociale sau acces la educație. Au fost mame, de exemplu, pe care le-am ajutat să acceseze un loc în grădiniță sau școală. E foarte greu, mai ales dacă tot timpul când te duci să-ți înscrii copilul ți se spune că nu mai sunt locuri. Apoi trebuie să le asigurăm tot de la nevoi de bază (cele necesare pentru creșă: scutece, șervețele, schimburi, încălțăminte, transport, alimente, articole de îmbrăcăminte și articole igienico-sanitare) până la consiliere și terapie de grup, proiecte de socializare, recreere, educație.”
Care este scopul final după acești trei ani de lucru?
,,Scopul este ca beneficiarele să nu mai depindă de noi sau alte servicii sociale. În mare parte, reușim în termenul acesta de timp (deși sunt persoane cu care oricât se lucrează, nu vor să schimbe situația în care sunt)’’.
În viziunea lor, scopul este să nu se repete propria povestea de viață pentru copii lor – să fie abandonați și să treacă prin ce au trecut ele. Și atunci, trag cu dinții să continuie în situația inițială, care de multe ori nu le iese, pentru că nu reușesc să facă față, din lipsa abilităților și a resurselor necesare. Atunci își zic ,,Decât să se chinuie lângă mine copilul, mai bine îl dau în plasament pentru că acolo are casă, masă, tot ce-i trebuie… Măcar până mă pun pe picioare’’. Însă acest ,,pus pe picioare’’ durează mai mult decât s-ar aștepta, sau nu se mai materializează, și copilul rămâne în grija statului. Ce încercăm noi prin programele astea este să prevenim abandonul’’.
Prin ce activități reușiți să responsabilizați o tânără care iese dintr-un sistem în care nu capătă niște minime deprinderi de viață și cum ajunge să devină o adultă autonomă?
,,Printr-un program destul de complex, după părerea mea, pentru că se lucrează pe toate palierele: cel emoțional, psihologic de traumă de abandon, social, profesional, educațional, deprinderi de viață independentă. Există proiecte de consolidare a relației noastre cu ele pentru că devin mai încrezătoare în noi, asistentele sociale, și asta accelerează rezultatele pozitive. Astfel, ele își dau seama că viața poate să fie frumoasă și normală, și astfel capătă încredere că se poate.
Concret, oferim consilierile de grup și individuală și consiliere de asistență socială. Anul acesta avem un proiect scris special pentru mame, care asigură acces la educație (mamele vor face cursuri de formare și de parenting), plătim grădinița și creșa copiilor, asigurăm servicii medicale (ginecologie, stomatologie), avem un grup de dezvoltare personală, grup de socializare și recreere pentru beneficiari (ducem copiii la un loc de joacă iar cu mamele ieșim la un ceai). În acest mod, se creează o legătură între asistenta socială și beneficiară, iar ele învață într-un alt context (mai lejer și neforțat).
De asemenea, lucrăm pe prevenția sarcinii cu tinerele din centrele de plasament – colaborăm cu Asociația ,,Agapedia’’, care are un centru de planning familial și face consiliere și consultații ginecologice. E foarte importantă comunicarea între instituții, pentru că așa se valorifică resursele optim.
Anul trecut am organizat o excursie la Moeciu de Sus unde mamele au mers la castelul Bran (în timp ce voluntarii au avut grijă de copiii), le-am dus la manichiură, la coafor și masaj. Am făcut lucruri pentru ele să se simtă complete pentru că nu sunt doar mame, sunt și femei. Ele tind să se neglijeze, și atunci e important să învețe să se respecte și să le creștem stima de sine – pentru a oferi grijă copiilor lor, au nevoie, în primul rând, să aibă grijă de ele însele.”
Îmi poți da exemplu de un caz drag ție în care beneficiara s-a reintegrat socio-profesional complet?
,,Un caz foarte drag mie este cel al unei tinerele care a venit la noi foarte timorată, când copilul ei avea o lună și puțin. Ea ieșise din sistemul de protecție la optsprezece ani, a avut o relație, a rămas însărcinată, au locuit la mama partenerului într-o cameră micuță. Erau tot timpul certuri și scandal și ea l-a părăsit. Am lucrat pe partea de relație pentru că ea mergea la lucru, el nu, a fost nevoie inclusiv de intervenția poliției la un moment dat pentru că o aștepta la poartă… Am lucrat cu ea cam trei ani și acum e la casa ei, e angajată, are un partener de viață stabil cu care vrea să se cunune anul acesta, copilul este la grădiniță, este însărcinată din nou, dar de data asta e într-o relație stabilă, de sprijin, fără violență .’’
Ca asistentă socială, cum este să lucrezi cu așa încărcătură emoțională în fiecare zi?
,,Nu doar ca asistentă socială, ci și ca psiholog, este destul de copleșitor, pentru că nu sunt doar un caz – două, sunt multe, cu o sumedenie de nevoi și multe traume și probleme. Avem parte de intervizare între noi, asistentele și asistenții sociali, găsim soluții împreună și ”ventilăm” ce se întâmplă. Se și observă că în sistem nu rezistă foarte mulți oameni (e chiar o criză pe piața muncii din punctul acesta de vedere).’’
Legat de maniera de lucru în asistența socială, care e ponderea între lucrul pe partea birocratică și lucrul pe teren?
,,Înainte să se schimbe legislația în domeniu, era ok. Actele erau atât cât trebuiau să fie – în sensul că făceai anchetă socială, făceai o evaluare, un profil al beneficiarului, se făcea un plan de intervenție și se făcea o monitorizare. Dar acum este din ce în ce mai mult, și devine mai solicitant să faci documente (și să le ții la zi), decât să lucrezi cu beneficiarul. Și cumva munca devine mai frustrantă din punctul acesta de vedere pentru că îți este luat efectiv timpul de lucru direct cu persoana respectivă. Orele de muncă sunt aceleași, doar că acum trebuie să aloci mai mult timp dosarelor.
Și nu e vorba doar de procedurile pe asistență socială, se poate schimba de exemplu cuantumul alocației sau criteriile de accesare ale unui drept social. Noi trebuie să știm toate lucrurile astea pentru că e nevoie să îndrumi beneficiarele cum să obțină anumite acte, unde trebuie să le depună, ce e nevoie pentru dosar, și tu trebuie să fii la curent cu toate schimbările. Partea bună e că acum ai internet și poți să accesezi oricând informația, plus că există o colaborare interinstituțională eficientă și asta ajută mult.’’
Comunitatea suntem noi toți.
Mariana mi-a spus că ,,în ultimul timp am văzut că se mișcă ușor ușor lucrurile. Am observat că în Brașov începe să se vadă altfel componenta de voluntariat și de sprijin’’. Datorită mobilizării extraordinare a unor oameni dedicați, dar și prin schimbări treptate în mentalitatea generală, un context socio-economic și personal dificil nu mai reprezintă neapărat un obstacol insurmontabil – cu ajutorul potrivit și cu suficientă motivație de a ieși dintr-o situație nefavorabilă, există șansa la reintegrare și la redobândire a independenței.
În cazul în care te confrunți cu acte de violență domestică sau întâmpini dificultăți în comunicarea cu membrii familiei în această perioadă dificilă (sau în general), mersul la psiholog poate contribui la soluționarea și prevenirea unor situații critice. Nu este niciodată o rușine să admiți existența unor probleme de comportament (ale tale sau ale persoanelor apropiate) și să ceri ajutorul unui specialist!
Numere de telefon utile și campanii informative pentru combaterea violenței domestice pe timpul izolării:
0800 550 333 HELPLINE cu număr unic gratuit la nivel național, destinat victimelor violenței domestice, înființat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES)
Asociația ANAIS: 0736 380 879, https://www.izoleazaviolenta.ro/
Asociația Solwodi: 0756 514 940, http://solwodi.ro
Asociația Necuvinte: 021 243 33 33, http://www.necuvinte.ro
Asociația Casa Ioana: 021 332 63 90, https://casaioana.org
Centrul de Consiliere Casa Blu: 021 311 46 36, http://www.fundatiasensiblu.ro/programe/program-casa-blu/programul-casa-blu/
Site-urile Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru informarea în legătură cu existența centrelor de găzduire în regim de urgență sau a locuințelor sociale temporare pentru victimele violenței în familie la nivel județean: http://anpd.gov.ro/…/directiile-generale-de-asistenta-soci…/
112 NUMĂR UNIC DE URGENȚĂ disponibil gratuit la nivel național
Surse informații:
APFR – Cauzele violenței domestice
Poliția Română – Cauzele violenței domestice
Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate – Cauzele violenței domestice
World Health Organization – Intimate partner violence and alcohol
