COVID-19 și mental health: informații & sfaturi

Author: Dan Mirea

© Freepik

Recenta infecție cu coronavirusul SARS-CoV-2, care cauzează boala COVID-19, a devenit foarte repede cea mai acută problemă de sănătate la nivel mondial, fiind declarată recent o “pandemie” de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În ultimele cinci zile s-au luat măsuri drastice și în România, precum anularea tuturor evenimentelor cu peste 100 de persoane, închiderea școlilor și suspendarea exportului de medicamente în afara țării.

Majoritatea oamenilor se concentrează pe amenințarea pe care virusul o reprezintă la adresa sănătății fizice, care trebuie, într-adevăr, luată cât se poate de serios: virusul este foarte contagios și potențial letal, iar până în momentul de față nu există niciun tratament.

Cu toate acestea, noi ținem să atragem atenția că impactul unei astfel de epidemii sau pandemii asupra sănătății mintale este la fel de important. Riscul permanent de contractare a virusului, marea de informații și opinii care ajunge la noi, gândurile care ne vin involuntar în minte, mai ales în condiții de carantină și izolare, pot avea consecințe psihologice negative, în special în cazul oamenilor cu afecțiuni de sănătate mintală preexistente, precum cei care suferă de anxietate, panică, tendințe obsesivo-compulsive sau care au suferit traume în trecut.

© Shutterstock

Astfel de vremuri pot părea înfricoșătoare, însă există câteva lucruri pe care le poți face, fie că ești în izolare sau nu, împreună cu prietenii și familia pentru a avea grijă de bunăstarea și sănătatea mintală a fiecăruia:

1. Ia-ți informațiile doar din surse oficiale și de încredere

Informarea este extrem de importantă pentru a lua deciziile potrivite, însă doar cu informație de calitate. Nu asculta orice citești pe internet/rețelele sociale. Site-ul și pagina de Facebook a Ministerului Sănătății, precum și pagina OMS, sunt surse bune de unde să te informezi și de unde se preiau și datele pentru canalele/site-urile de știri.

© Freepik

2. Urmează sfaturile de igienă

Cel mai simplu mod de a combate anxietatea este să ne asigurăm că luăm toate măsurile necesare pentru a preveni transmiterea, în special spălatul mâinilor frecvent pentru 20 de secunde; poți găsi lista întreagă pe site-ul Ministerului Sănătății (http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/).

© BBC News

3. Nu sta toată ziua căutând știri, și încearcă să limitezi fluxul de informații

Verifică ce s-a mai întâmplat de 2-3 ori pe zi iar apoi ia o pauză de la informare și încearcă să te gândești la altceva. Dacă simți că fluxul de informații este prea mare, nu mai urmări surse de știri neoficiale sau oameni și rămâi doar cu strictul necesar din sursele oficiale.

4. Fii conștient(ă) și deschis(ă) față de propriile temeri

Este dificil să oprești îngrijorarea, însă poți să o conștientizezi și să nu o “ții în tine”: de exemplu, scriind despre ea pe hârtie sau laptop, sau vorbind cu cineva drag. Pentru ajutor specializat, DepreHub au lansat un helpline dedicat anxietății și atacurilor de panică în perioada răspândirii COVID-19 (0374.456.420) și oferă și sesiuni de consiliere gratuită de maxim 30 minute.

5. Relaxează-te și ai grijă de starea ta fizică

Încearcă activ să reduci stresul și anxietatea făcând exerciții de relaxare și desfășurând activități relaxante sau care te binedispun. Încearcă de asemenea să dormi suficient, să mănânci bine și să rămâi activ(ă).

Illustration by Brittany England

6. Încearcă să-ți continui rutina zilnică

Pentru unii oameni, întreruperea rutinei în timpul statului acasă poate să dăuneze sănătății mintale. Continuă, pe cât poți, să ai un program similar de lucru/studiu, dacă asta te face să te simți bine.

7. Evită obiceiurile nesănătoase

Stresul și anxietatea pot exacerba obiceiurile nesănătoase, precum fumatul sau consumul de alcool. Este important să fim conștienți de acest lucru și să încercăm să le evităm, mai ales dacă acestea cauzează ulterior anxietate.

8. Gândește pozitiv către viitor

Este perfect rezonabil să fim optimiști și să gândim că pandemia va trece, mai ales că măsuri drastice au fost și sunt în continuare luate în România, iar primele țări care s-au luptat cu infecția (China, Hong Kong, Singapore) au reușit deja să o controleze. Tratează perioada aceasta ca pe o (binemeritată) pauză sau ca pe o experimentare a “vieții virtuale”, și începe să faci planuri de viitor (de exemplu, cum te vei distra în 6 luni!).

9. Fii alături de prieteni și familie

Suportul social este poate cea mai importantă parte a sănătății mintale, și poate fi pus în pericol în condiții de distanțare socială. Dacă stai acasă singur, comunică în continuare cu prietenii și familia prin intermediul internetului. Dacă ai o persoană apropiată care este izolată singură în casă, asigură-te că nu se simte singură. Fii deschis(ă) legat de îngrijorările tale și înțelegător/înțelegătoare față de ale celorlalți.

© Freepik

Sperăm ca recomandările noastre să vă ajute să treceți mai lin și cu bine prin această perioadă! Este important să ne susținem reciproc fiindcă, până la urmă, suntem cu toții în asta, împreună!


Resurse:

Informații oficiale în română și despre starea din România:

http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/

https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/

https://desprecoronavirus.ro

Helpline-ul anti-anxietate:

https://deprehub.ro/ – 0374.456.420

Informații generale despre coronavirus și statistici mondiale:

https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019

https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/index.html

https://www.worldometers.info/coronavirus/

Informații despre impactul coronavirusului asupra sănătății mintale:

https://www.psychiatrictimes.com/psychiatrists-beware-impact-coronavirus-pandemics-mental-health/page/0/1

https://www.today.com/health/how-survive-coronavirus-anxiety-8-tips-mental-health-experts-t175092

https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-hongkong-mental-he/unprecedented-mental-health-issues-seen-in-hong-kong-amid-virus-fears-idUSKBN20Q0BE

https://www.mentalhealth.org.uk/publications/looking-after-your-mental-health-during-coronavirus-outbreak

https://mhanys.org/mh-update-3-12-20-very-strong-statement-from-mental-health-america-about-mental-health-impact-of-covid-19/

Related posts